Perechea de pantofi
A fost odată o pereche de pantofi căsătoriți. Pantoful drept, domnul, se numea Nicolas, iar pantoful stîng, doamna, se numea Tina.
Locuiau într-o frumoasă cutie de carton, înfășurați in hîrtie mătăsoasă. Trăiau ei acolo foarte fericiți și sperau că așa va fi toată viața.
Dar iată că, într-o bună zi, o vînzătoare îi scoase din cutia lor pentru a-i da unei doamne să îi încerce. Doamna și-i puse, făcu cățiva pași, apoi, văzînd ca iî vin bine, spuse:
- Îi cumpăr.
- Să îi împachetez? întrebă vînzătoarea.
- Nici vorbă, zise doamna, îi încalț.
Plăti şi ieşi, încălţata cu pantofii cei noi.
Astfel, Nicolas şi Tina merseră toată ziua, fără să ştie unul de celălalt. Abia seara se întîniră într-un ungher întunecat.
- Tu eşti, Tina?
- Da, Nicolas, sînt eu.
- Doamne, ce bine, credeam că te-am pierdut.
- Şi eu. Unde ai fost?
- Eu? Eram pe piciorul drept.
- Iar eu, pe stîngul.
- Acum înţeleg, zise Nicolas. De fiecare dată când tu erai în faţă, eu eram în spate şi, când tu te găseai în spate, eu mă găseam în faţă. De aceea nu puteam să ne vedem.
- Şi asta va fi viaţa noastră de acum înainte? intrebă Tina.
- Mă tem că da.
- Dar e îngrozitor! Să-mi petrec aşa, toată ziua, fără să te văd, dragul meu Nicolas! Nu m-aş obişnui niciodată.
- Ascultă, zise Nicolas, mi-a venit o idee: din moment ce ne găsim mereu eu, la dreapta şi tu, la stînga, ei bine, de cîte ori voi înainta, voi face un salt uşor înspre tine. În felul acesta, ne vom saluta. E bine aşa?
- E foarte bine.
Zis şi făcut. Nicolas se ţinu de cuvânt şi, ziua următoare, doamna care purta pantofii nu putu să facă trei paşi, fără ca piciorul drept să îl agaţe pe cel stîng şi, buf! de fiecare dată, se întindea pe jos.
Neliniştită din cale afară, în aceeaşi zi, ea se duse să o consulte un medic.
- Domnule doctor, nu ştiu ce am. Îmi pun piedici singură.
- Va puneţi piedici dumneavoastră înşivă?
- Da, domnule doctor. La fiecare pas pe care îl fac, sau aproape la fiecare, piciorul drept îl agaţă pe cel stîng şi cad.
- E foarte grav, spuse doctorul. Dacă lucrurile vor continua în felul acesta, va trebui să tăiem piciorul drept. Iată reţeta: aveţi medicamente de douăzeci de mii de franci. Mie îmi daţi două mii de franci pentru consultaţie şi mîine veniţi din nou să vă văd.
În aceeaşi seară, în dulăpiorul lor, Tina îl intrebă pe Nicolas:
- Ai auzit ce a spus doctorul?
- Da, am auzit.
- Dar e teribil. Dacă îi taie doamnei piciorul drept, ea te va arunca şi vom fi despărţiţi pentru totdeauna. Trebuie să facem ceva!
- Da, dar ce?
- Ascultă, acum am eu o idee: cum eu stau la stînga, mîine mă voi îndrepta eu, brusc, spre dreapta. De acord?
- De acord!
Şi aşa făcu Tina. A doua zi, piciorul stîng îl agăţă pe cel drept şi, buf! biata doamnă se trezea pe jos. Tot mai neliniştită, se întoarse la medic.
- Domnule doctor, e din ce în ce mai rău. Acum stîngul îl agaţă pe cel drept.
- Doamnă, e şi mai grav. Dacă va continua în felul acesta, va trebui să tăiem amîndouă picioarele. Iată reţeta: aveţi medicamente de treizeci de mii de franci. Mie îmi daţi trei mii de franci pentru consultaţie şi, mai ales, nu uitaţi să reveniţi mîine să mă vedeţi.
Seara, Nicolas o intrebă pe Tina:
- Ai auzit?
- Am auzit.
- Dacă îi taie ambele picioare doamnei, ce se întîmplă cu noi?
- Nici nu îndrăznesc să mă gândesc.
- Dar eu te iubesc, Tina!
- Şi eu, Nicolas, şi eu te iubesc!
- Aş vrea să nu te părăsesc niciodată!
- Şi eu, şi eu aş vrea să nu te părăsesc niciodată!
Vorbeau în întuneric, fără să-şi dea seama că doamna care îi cumpărase se plimbă pe coridor, în papuci de casă, pentru că vorbele doctorului nu o lăsau să doarmă. Trecînd pe lângă dulap, ea auzi conversaţia şi, pentru că era foarte inteligentă, înţelese totul.
- Aha, deci asta e, gîndi ea. Nu eu sunt bolnavă, ci pantofii mei se iubesc. Ce drăguţ!
În clipa aceea, ea aruncă la gunoi medicamentele de treizeci de mii de franci pe care le cumpărase şi, a doua zi, îi spuse femeii care îi făcea curăţenie:
- Vedeţi această pereche de pantofi? Nu îi voi mai purta, dar vreau să îi păstrez. Lustruiţi-i bine, aveţi grijă de ei, să fie mereu strălucitori şi, mai ales, nu îi despărţiţi niciodată!
Rămasă singură, femeia îşi spuse:
- Doamna e nebună dacă păstrează pantofii, dar nu îi încalţă. Peste vreo doua săptămîni, când doamna va fi uitat de ei, îi voi fura.
Cincisprezece zile mai tîrziu, ea îi fură şi îi încălţă. Dar începu şi ea să-şi pună piedici singură. Într-o seară, pe scara de serviciu, când coborî cu gunoiul, Nicolas şi Tina vrură să se îmbrăţişeze şi buf, buuf, buuuf! Femeia se trezi aşezată pe palier, cu o grămadă de coji pe cap şi cu o coajă de cartof care îi atîrna în spirală, pe frunte, ca o buclă.
- Pantofii ăştia sînt vrăjitori, se gîndi ea. Nu îi mai port. Îi voi da nepoatei mele, care e şchioapă.
Exact aşa făcu. Nepoata, care era, într-adevăr, şchioapă, îşi petrecea aproape toată ziua aşezată pe un scaun, cu picioarele încrucişate. Când, din întîmplare, mai mergea, o făcea atît de încet, încît nu putea defel să-şi agaţe picioarele. Pantofii erau fericiţi căci, chiar şi ziua, erau, cel mai adesea, unul lîngă celălalt.
Trecu vreme îndelungată. Din păcate, nepoata fiind şchioapă, un pantof se uză mai repede decât celălalt.
Într-o seară, Tina îi spuse lui Nicolas:
- Îmi simt talpa tot mai subţire. În curînd se va găuri.
- Să nu faci asta, îi zise Nicolas. Dacă ne aruncă, ne vor despărţi din nou.
- Ştiu, dar ce e de făcut? Îmbătrînesc.
Într-adevăr, opt zile mai târziu, talpa se găuri. Şchioapa îşi cumpără pantofi noi şi îi aruncă pe Tina și pe Nicolas la gunoi.
- Ce se întîmplă cu noi? întrebă Nicolas.
- Nu ştiu, îi răspunse Tina. Măcar de-aș fi sigură că nu te voi părăsi niciodată!
- Apropie-te, spuse Nicolas, prinde-ți bareta de mine. În felul acesta, nu ne vor despărți.
Așa făcură. Impreună au fost duși la pubelă, împreună au ajuns în camionul de gunoi și apoi, abandonați, împreună, pe un loc viran.Și au rămas acolo, împreună, pînă in ziua in care ii găsiră un băiețel si o fetiță.
- Privește! Pantofii! Sînt braț la braț!
- Inseamnă că sînt casătoriți, spuse fetița.
- Ei bine, zise băiețelul, dacă sînt căsătoriți, vor avea și călătoria de nunta!
Băiețelul luă pantofii, ii bătu in cuie, unul lîngă celălalt, pe o scîndură, apoi duse scîndura pe malul apei si o lăsă să coboare, pe firul apei, spre mare. In timp ce se indepărtau, fetița isi agita batista, strigînd:
- Adio, pantofi! Călătorie plăcută!
Si uite-așa, Nicolas si Tina, care nu mai așteptau nimic de la viață, au avut o minunată călătorie de nuntă.
———————-
* povestire din volumul La sorcière de la rue Mouffetard
autorul, Pierre Gripari (1925-1990), aproape necunoscut la noi, este apreciat in Franța in special pentru proza dedicată copiilor si adolescenților
