In mijlocul unui oras mare se gasea un magazin de jucarii. Papusi, animalute de plus, masinute, trenulete, mingi, jocuri traiau impreuna sub acelasi acoperis. Si toate jucariile astea frumoase asteptau cu nerabdare, gata de joaca, sa fie cumparate de parinti sau de bunici, gasite de Mos Nicolae, de Mos Craciun sau de Iepuras, pentru a ajunge in casele copiilor.
Intr-una dintre cutiile frumos aliniate pe rafturi, in depozit, locuia o papusa pe care o chema Malina. Avea parul blond si cirliontat, ochii negri si nasucul in vint.Venise din fabrica in care a vazut lumina zilei de putina vreme. Era emotionata. Asculta atenta toate povestile vecinilor si invata din tot ceea ce auzea. Cu fiecare zi care trecea, se simtea tot mai pregatita sa se mute intr-o casa adevarata si sa isi faca mii de prieteni noi. Ii placea cutiuta ei, ii placea camaruta in care isi ducea zilele, ii erau dragi si maimutica din stinga si elefantelul din dreapta. Se atasase si de o minge mica si rosie, cu buline albe. Erau jucariile cele mai apropiate, le auzea in fiecare noapte secretele, sfaturile, glumele. Incepuse insa sa isi doreasca mai mult.
Visa ca, intr-o buna zi, in magazin va intra o fetita frumoasa care o va alege pe ea, Malina, dintre sutele de jucarii. O si vedea cum se apropie de cutie, ii scoate capacul cu grija, o priveste si nu indrazneste sa o ia in brate. O auzea cum ii sopteste numele si cum il repeta ca sa il invete. Isi inchipuia ca o ia in brate si ca o va duce cu ea pretutindeni. Simtea ca le vor face pe toate impreuna: se vor juca, vor merge la plimbare, vor minca, vor dormi si mai ales, vor deveni cele mai bune prietene. Zilele treceau si Malina continua sa ramina in depozit. Jucariile din jur erau duse in magazin, apoi cumparate si plecau spre casele copiilor. Au parasit-o, pe rind, maimutica, elefantelul si mingea cea rosie cu buline albe. Au venit alte jucarii si papusa noastra s-a imprietenit si cu ele. Intre jucariile noi, un ursulet maro cu ochii de culoarea alunei ii devenise tare drag. Pentru ca nu avea nume, papusa il botezase Alunel.
Cind se termina agitatia din timpul zilei, Alunel o striga incetisor:
- Malina, mai esti aici?
Ea ii raspundea, suspinind:
- Da, ursuletule, tot aici sint.
- N-a venit fetita cea frumoasa ca sa te duca la ea acasa?
- Nu, azi n-a venit, dar va veni miine. Imi spune inima ca mine va fi aici.
In sinea lui, ursuletul se bucura ca fetita inca n-a venit, pentru ca si el o iubea pe papusa si viata fara ea i s-ar fi parut plictisitoare. Totusi, citeodata, vazind ochii tristi ai Malinei cu lacrimile stralucind ca niste margelute, regreta ca se bucura. Isi dadea seama ca este egoist si asta nu ii placea. De aceea, cind intr-o zi o vinzatoare a intrat in depozit si a inceput sa care multe cutii in magazin, Alunel si-a dorit ca intre cutiile mutate sa se gaseasca si cea a Malinei. Se gindea si el ca, de acum, venise vremea sa se implineasca visul prietenei sale.
Asa s-a si intimplat. Intre cutiile norocoase care s-au mutat in magazin si in vitrinele sale se gasea si cutia Malinei. Seara, cind ursuletul si-a strigat prietena, nu i-a mai raspuns nimeni. Celelalte jucarii, ocupate cu povestile de seara, nu i-au auzit glasciorul si nu i-au zarit nici lacrimile din colturile ochilor de culoarea alunei. In aceeasi seara, papusa privea uimita noua lume in care intrase. Magazinul era luminat ca in basme si pe rafturile spatioase se aliniau o multime de cutii fara capac. Acum putea sa vada zeci de jucarii despre care habar nu avea ca exista. Pina atunci, ea i-a cunoscut doar pe vecinii ei, care traiau in pungi sau care nu aveau niciun fel de ambalaj. Acum intelegea de ce nu ii ajunsese rindul mai devreme. Zeci de papusi, de toate marimile si de toate culorile zimbeau delicat din cutiile lor.
- Ah, ce papusa prostuta am fost -isi spuse in sinea ei, rusinata- am crezut ca sint singura intre animalute, mingi si masinute. Pai sigur ca nu aveam cum sa ajung mai repede aici.
Si se bucura Malina si ochisorii i se umpleau din nou de speranta si de nerabdare.
Si nici nu trebui sa astepte mult papusa noastra, pentru ca in ziua urmatoare intra in magazin o doamna ce tinea de mina o fetita blonda, cirliontata, cu ochii mari, negri. Cind o privi mai bine, Malina tresari: i se paru ca si nasul il avea in vint, exact ca ea, deci semanau ele doua, fetita si papusa. Isi simti inima batind cu putere si incerca sa se foiasca, sa faca un semn, sa fie vazuta. In acest timp, fetita privea in jurul ei, fara sa para interesata de vreo jucarie. Era trista sau suparata. Dintr-odata, privirea ii cazu pe papusa blonda si se inviora. O strinse pe femeie de mina si ii spuse, destul de tare ca sa se auda in tot magazinul:
- Mama, vezi papusa cu ochi negri? O vreau.
Femeia o privi, apoi se apleca spre urechea fetitei si sopti ceva. Aceasta se incrunta putin si ii raspunse, la fel de tare ca prima oara:
- Nu vreau alte jucarii. Vreau aceasta papusa. Eu n-am cerut niciodata jucarii, ati cumparat voi ce v-a placut. Acum am ales-o eu. Te rog, te rog mult de tot.
Femeia parea rusinata de insistentele fetitei si se hotari sa cumpere papusa.Malina nu-si mai incapea in piele de fericire. Ii placuse fetita imediat si, in sinea ei, isi dorise sa o aleaga pe ea. Cind vinzatoarea incerca sa puna capacul pe cutie pentru a o impacheta, fetita se repezi si o opri:
- Nu, va rog sa nu o sufocati acolo! Dati-mi-o in brate, de acum isi va schimba casa, gata cu cutia!
Mama zimbi ingaduitor, vinzatoarea la fel si papusa se trezi in bratele fetitei:
- Salut, Malina! Pe mine ma cheama Miruna si am sase ani.
Uite-asa a inceput prietenia dintre o fetita si o papusa. Desi fetita avea foarte multe jucarii, ea o lua pe Malina in brate, ii spunea secretele ei, ii povestea ce a mai facut in timpul zilei. Uneori, mama fetitei o certa, pentru ca nu stringea jucariile si nu isi facea ordine in camera.Papusa stia insa ca prietena ei e o fetita buna, chiar daca un pic dezordonata.Alteori, treceau zile lungi si Miruna nu scotea nicio jucarie. Atunci mama o certa ca nu isi pretuieste jucariile.Dar Malina nu se intrista, pentru ca stia ca prietena ei e o fetita buna, chiar daca i se mai intimpla sa uite de tovarasii ei de joaca.
Intr-o seara, in camera Mirunei era o dezordine mai mare ca de obicei. Desi mama a rugat-o de citeva ori sa-si stringa jucariile, sa se spele si sa mearga la culcare, fetita n-a facut nimic. Continua sa se joace, ca si cum n-ar fi auzit-o. Aceasta a intrat in camera fetitei, a privit de jur-imprejur si i-a spus cu mihnire:
- Draga mea, tu ai prea multe jucarii. Trebuie sa facem ceva.
Se gindi o clipa si apoi continua:
- Cind va veni Maria, ii voi spune sa aleaga citeva pentru Adela.
Maria era o femeie de la tara care venea de doua ori pe saptamina sa le aduca lapte si brinza proaspata. Avea si ea o fetita.
Miruna era cam dezordonata, citeodata era neatenta cu jucariile ei, dar niciodata nu era obraznica. Insa in seara aceea a ridicat din umeri si i-a raspuns mamei cu naduf:
- Sa vina si sa ia ce vrea. Ce, crezi ca voi plinge dupa ele?
Doua zile mai tirziu, Maria suna la usa lor. Inainte de a pleca, mama o opri si ii spuse:
- Mergi in camera Mirunei si ia citeva jucarii. Tot ce crezi ca i-ar face placere Adelei. Miruna s-a saturat de ele.
Femeia incerca sa refuze, dar pentru ca o vazu atit de hotarita, se indrepta spre camera fetitei. Aceasta statea imbufnata si, aproape fara sa o priveasca, ii spuse sa aleaga ce doreste. Uimita de multimea de jucarii scumpe si stralucitoare, Maria facu un pas inapoi, ca si cum ar fi dorit sa o ia la goana. Privi din nou la mama si la fiica. Nu citi niciun regret in privirile lor. Dupa o vreme, in tacerea grea care se lasase in camera, spuse:
- Cred ca o iau pe blonduta asta.
Si, spunind aceste cuvinte, se indrepta spre Malina, care era aruncata intr-un morman de plusuri, cuburi, carti si alte lucrusoare pe care femeia nu le recunostea.
Stapinindu-si cu greu surprinderea, mama insista sa ia mai multe jucarii, sa se uite la papusile de pe raft, aproape neatinse, curate, frumoase. Dar Maria era hotarita:
- Ajunge. Adela o sa se bucure, sa stiti. Ii ajunge o papusa, nu e obisnuita sa aiba multe jucarii.
O lua pe Malina in brate, le saluta pe Miruna si pe mama si pleca in satul ei.
Zilele treceau si Miruna era tot mai trista. Seara, inainte de culcare, suspina privind locul in care statea Malina de obicei. Ii era dor de ea.
Cum putea insa sa ii spuna mamei ca regreta ca n-a ascultat-o? Cum sa o faca sa inteleaga ca ii parea rau pentru tot? Si ca isi dorea sa se schimbe. Tot gindindu-se si framintindu-se asa, intr-o dimineata ii veni ideea salvatoare. Cauta prin casa si gasi doua cutii mari. Le duse in camera ei si incepu sa impacheteze cu grija toate jucariile. Le lua de pe rafturi, le stergea si le aseza in cutii. Sterse apoi praful, duse gunoiul si o chema pe mama in camera. Cind intra, aceasta aproape ca nu o recunoscu:
- Miruna, tu singura ai facut curatenia asta?
- Da, mama. Si vreau sa dam aceste jucarii, pentru ca eu nu am nevoie de ele. Vezi? Am pus intr-o cutie jucariile noi, cu care nu m-am jucat niciodata si in cealalta cutie am pus jucariile mai folosite. Ce zici? Daca i-as da Adelei o cutie, crezi ca mi-ar da-o inapoi pe Malina? Mi-e tare dor de ea si as vrea sa o aducem inapoi.
- Asa ceva nu se poate, draga mea, ii raspunse mama, putin dezamagita ca nu putea sa-i indeplineasca o dorinta, tocmai acum, cind o vedea trista si atit de dornica sa se schimbe.
- De ce nu? Sint jucarii frumoase si noi.
- Noi i-am daruit-o pe Malina, nu putem sa o cerem inapoi. Intelegi, Miruna? Acum Malina este papusa ei.
Fetita intelegea, dar asta nu o impiedica sa fie suparata. Nu mai avea chef de joaca, nu mai iesea in curte, ii pierise pofta de mincare.
Mama era din zi in zi mai ingrijorata, dar nu ii spuse Mariei niciun cuvint. Intr-o zi, se intoarse la magazinul de jucarii pentru a cumpara o alta Malina. Dar nu gasi nicio papusa asemanatoare. Ba, mai mult, vinzatoarea nici nu-si amintea sa fi avut vreun astfel de model. Mama mai zabovi putin in magazin, incercind sa gaseasca in multimea de papusi una care sa semene macar la par, sau la ochi cu papusa fetitei sale. Si, cum scotocea ea asa cu privirea, simti ca, de undeva de sus, cineva ii zimbea cu caldura. Pe raftul cel mai inalt, un ursulet de plus cu ochii de culoarea alunei era gata sa se rostogoleasca. I-l arata vinzatoarei, spunindu-i:
- Il cumpar. Poate el o va ajuta mai repede decit o alta papusa sa o uite pe Malina.
In vremea aceasta, Malina incerca sa se obisnuiasca in noua ei casa.
Adela era o fetita buna si cuminte, insa ei ii era dor de Miruna. Ca sa nu o supere, nu ii vorbea prea mult despre ea, dar noaptea, cind credea ca Adela doarme, plingea incetisor. Dimineata, isi stergea lacrimile si ii zimbea fetitei. Adela era un copil tare vesel si zglobiu si n-ar fi vrut s-o intristeze.
Cu toate acestea, Adela a inteles ce se intimpla cu papusa si intr-o zi o intreba pe mama sa:
- Miine, cind mergi cu laptele la Miruna, poti sa ma iei cu tine? As vrea sa o cunosc. Mi-ar placea sa povestim amindoua despre Malina. A fost papusa ei as vrea sa stiu mai multe lucruri despre ea.
Mamei i se paru cam ciudat ceea ce ii cerea Adela, pentru ca niciodata nu voia sa vina cu ea in oras, nici macar cind o chema, dar ii indeplini dorinta.
Asa ca, in dimineata urmatoare, Maria, Adela si Malina sunau la usa casei in care locuia Miruna. Auzira o voce cristalina spunind ca deschide imediat. Malina tresari bucuroasa: era prietena ei, era Miruna.
Cind se deschise usa, cele doua fetite se trezira fata in fata. Una tinea in brate o papusa, cealalta un ursulet.
Zimbind, Adela intinse papusa:
- Ti-am adus-o, pentru ca tare i-a fost dor de tine. Ne-am imprietenit, dar Malina e papusa ta. Voi veni in vizita la voi, ne vom juca toate trei, insa asta e casa ei.
In timp ce isi lua papusa, Miruna ii intinse ursuletul Adelei:
- Te rog sa-l iei tu. Mie imi ajunge Malina. E un ursulet prietenos si ascultator. Poti sa-i dai ce nume doresti.
- Alunel? Sa-i spun Alunel? Intreba Adela, emotionata si bucuroasa din cale-afara. Era cel mai frumos ursulet de plus pe care il vazuse in viata ei. Si avea ochii de culoarea alunei.
- Da! E un nume frumos si foarte potrivit, aprobara, intr-un glas, cele doua mame. Si zimbira.
In bratele celor doua fetite, papusa si ursuletul zimbeau si ei.
Malina e fericita. Nu are multi prieteni, asa cum visa cind a pornit in lume, are doar trei, dar atit de dragi, incit nu i-ar schimba pe citeva mii.
7 iunie 2007
