Intre poduri

Am în faţa ochilor o scenă. Poate am citit despre ea, sau am văzut-o în vreun film. Poate am visat-o. Poate. Sau poate.

E un pod deasupra unei ape adînci. Aşa cred eu că e adîncă, pentru că malurile sînt foarte depărtate şi are o culoare verzuie, un verde compact. Un bărbat se sprijină în balustradă şi priveşte apa, absent. Pare obosit şi cuprins de lehamite. E singur şi nu se grăbeşte nicăieri, savurează liniştea atemporală care se înstăpînește în jur.

Un petec de pămînt

Stia un loc. Pe vremuri, acolo existase o casă. Stapînii au părăsit-o, iar străinii au despuiat-o. Pereţii exteriori şi acoperişul, atît rămăsese din ea.
Cînd l-a văzut prima oară, s-a speriat. S-a apropiat încet de el, l-a înconjurat, l-a pipăit cu privirea şi l-a adulmecat.
Abia cîteva zile mai tîrziu a îndrăznit să privească pereţii din interior. Din ziua aceea, nu i-a mai fost teamă.

Histoire d’amour. Impossible

Mergea de multă vreme. Urca, apoi cobora. Traversa păduri. Şi jungle. Se rătăcea, pierdea cărarea, orbecăia în întuneric o vreme. Apoi găsea din nou drumul spre lumină. Cădea. Se ridica. Mergea încet, șchiopătînd. Sau alerga pînă îşi pierdea respiraţia. Cu picioarele zdrelite, cu mîinile sîngerînde îşi continua drumul. I se întîmpla să îi placă un loc şi atunci îşi făcea acolo culcuş. După o vreme însă, simţea furnicături în toată fiinţa şi ştia că sosise momentul să o ia din nou din loc.

La paire de chaussures *

Perechea de pantofi

A fost odată o pereche de pantofi căsătoriți. Pantoful drept, domnul, se numea Nicolas, iar pantoful stîng, doamna, se numea Tina.
Locuiau într-o frumoasă cutie de carton, înfășurați in hîrtie mătăsoasă. Trăiau ei acolo foarte fericiți și sperau că așa va fi toată viața.
Dar iată că, într-o bună zi, o vînzătoare îi scoase din cutia lor pentru a-i da unei doamne să îi încerce. Doamna și-i puse, făcu cățiva pași, apoi, văzînd ca iî vin bine, spuse:

La chèvre du Liban

Am găsit pe net, întîmplător, un fragment din povestirea asta. Am vrut să o am întreagă, pentru că mi-a mers la suflet. Am asudat un pic, căutînd-o, dar a meritat.
Autoarea, Andrée Chedid, e puțin cunoscută la noi, dar, spre bucuria mea, nu e chiar necunoscută.
M-am hotărît să o traduc. Îmi plac parabolele. Pentru ca sînt simple si tîlcuite.
Traduc literatură pentru prima dată. O fac pentru mine și voi trudi în ritmul meu.

Întîlnirea

Se găsea într-o încăpere simplă, albă, nemobilată. O uşă înaltă şi grea se contura pe unul din pereţi. O privi, îi atinse clanţa şi atunci îşi aminti că mai fusese acolo. Nu simţea pentru prima oară acea curiozitate amestecată cu nelinişte, declanşate de atingerea metalului rece.
O deschise şi se trezi într-o noua odaie: aproape identică, poate puţin mai mică, dar la fel de austeră. împinse uşa, fără să se aştepte la ceva anume. mintea îi lucra cu febrilitate. Ar fi vrut să-şi amintească detalii. Nu din ceea ce avea să urmeze, ci din ceea ce fusese deja.

Tournesol

Era toamnă. Una din cele mai urîte din ultimii ani. Ploi multe, vînturi reci, ceață bogată.

Pe un cîmp gol, negru și cleios, o sămînță zgribulea, incercind să-și amintească cine e și de unde vine. Privea înspăimîntată în jurul ei, nereușind să ințeleagă nimic din peisajul tern si posomorît. Reuși să adoarmă într-un tîrziu, suspinînd, în timp ce înghițea o lacrimă inghețată pe obraz.

Zmeurel

In acea dimineata de inceput de septembrie, padurea, inca infasurata in esarfa de ceata, incepea sa se trezeasca. Mii de zgomote marunte ii strapungeau linistea. Primele raze ale soarelui imbratisau cu blindete cuiburile si birlogurile.
Aproape deodata, din doua locuinte invecinate iesira doi pui de urs de culoarea ciocolatei. Ei trecura unul pe linga celalalt fara sa se salute si fara sa se priveasca. Fiecare avea cite un cosulet din nuiele impletite, semn ca mergeau sa culeaga mure si zmeura. Mamele lor ii petrecura cu privirea o vreme, apoi intrara in casutele lor.

Mălina

In mijlocul unui oras mare se gasea un magazin de jucarii. Papusi, animalute de plus, masinute, trenulete, mingi, jocuri traiau impreuna sub acelasi acoperis. Si toate jucariile astea frumoase asteptau cu nerabdare, gata de joaca, sa fie cumparate de parinti sau de bunici, gasite de Mos Nicolae, de Mos Craciun sau de Iepuras, pentru a ajunge in casele copiilor.